joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAplicațiiAplicație pentru șoferi. Site-ul care îți va spune cum e drumul pe...

Aplicație pentru șoferi. Site-ul care îți va spune cum e drumul pe care conduci

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a promis că până la sfârșitul acestei ieri va exista o aplicație online care va permite vizualizarea condițiilor de circulație pe rețeaua de Autostrăzi și Drumuri Naționale.

Potrivit ministrului, aplicația va funcționa în timp real pe pagina de internet a Compnaiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale și va oferi, printre altele, informații despre cum se acționează pentru deszăpezire, cât de tare bate vântul sau porțiunile închise.

„Vom avea practic o hartă a României unde se va vedea rețeaua de drumuri și autostrăzi, șoselele cu probleme vor figura cu roșu pentru a atrage atenția, cu un simplu click toți cei interesați vor vedea ce se întâmplă în acea zonă, cu ce viteză bate vântul, se va vedea câte utilaje acționează pe aceste sectoare.

Dacă vrem să vedem și cum sunt cheltuiți banii statului, pe această hartă vom avea și cele 304 de baze de deszăpezire ale CNADNR dar și stocurile de sare, nisip și clorură de calciu. Vor fi disponibile și informații despre flota de utilaje și starea tehnică a acesteia . Va fi totul transparent pentru toți” a declarat ministrul Dan Costescu, într-un interviu pentru Radio România Actualități.

Aplicația va funcționa și pentru circulația feroviară și va arăta trenurile care sunt oprite pe traseu și la ce kilometru, estimări pentru reluarea circulației pe respectivele tronsoane, precum și cele care au fost suspendate și din ce motive.

De asemenea, vor fi date inclusiv despre traficul aerian și situația pe aeroporturi în timp real, a mai promis ministrul Transporturilor.

FOTO: Ralf Κλενγελ/Flickr (creative commons)

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments