BMW anunță prima investiție importantă în România

0
459
FOTO: rezaqorbani/Pixabay.com
FOTO: rezaqorbani/Pixabay.com

Compania germană BMW Group anunță marți dimineață că va deschide în Cluj-Napoca un centru de dezvoltare de soluții software, printr-un parteneriat cu NTT DATA, una din cele mai mari companii de servicii IT din lume, unde va angaja 250 de dezvoltatori software până la finalul a anului. Aceasta este prima investiție majoră a BMW în România, iar până în prezent nu există niciun plan public pentru o investiție în producție. Compania nu precizează însă suma la care se va ridica investiția în centrul de dezvoltare software.

BMW Group și NTT DATA România au semnat un acord pentru înființarea unui Joint Venture (JV) în România.

„Noua locație din România este menită să susțină IT-ul BMW Group în Europa și să impulsioneze proiectele IT și inovațiile pentru producție, dezvoltare, resurse umane, vânzări și BMW Financial Services”, arată compania.

„Cu NTT DATA, ne bazăm pe un alt partener puternic, care are o rețea excelentă într-o regiune tehnologică plină de viață și care ne permite să ne dezvoltăm rapid și în mod specific competențe software suplimentare. În colaborare cu companii precum NTT DATA putem stabili hub-uri IT puternice și, astfel, să dăm un răspuns la deficitul de experți IT”, spune Alexander Buresch, CIO și Senior Vice President al BMW Group IT.

„Suntem mândri să anunțăm planurile noastre de a deschide un nou centru de dezvoltare de soluții software la Cluj-Napoca împreună cu BMW Group. Această colaborare își propune să ajute constructorul auto să conducă transformarea digitală”, spune Maria Metz, CEO la NTT DATA România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here