O firmă de arhitectură din New York a proiectat și construit o cabană cu ajutorul unei imprimante 3D. Arhitecții de la Hannah au reușit să ridice o cabană care are 3 pe 3 metri.
Interiorul este unul simplu, care urmărește să satisfacă nevoile cuiva care vrea să se bucure mai mult de natură și să aibă un loc în care să se adăpostească și să se odihnească în siguranță.
Există o singură cameră cu un șemineu, o chiuvetă, un raft și o plaformă ușor ridicată care poate fi folosită ca pat.
Întregul proces de construcție a durat aproximativ două săptămâni. Potrivit arhitecților Leslie Lok și Sasa Zivkovic, ambii profesori asistenți la Universitatea Cornell din New York, cabana a fost printată în laboratorul de robotică în construcții.
A fost folosită o imprimantă open-source la transformarea căreia se lucrează din 2016 împreună cu o echipă de studenți.
Specialiștii spun că au creat un amestec special de beton realizat din ciment și nisip, iar pentru unele zone ale clădirii au folosit și pietriș în compoziție.
Pe afară și înăuntru s-au făcut placări cu lemn, iar plăcile au fost tăiate tot de un robot adaptat, pe care General Motors l-a folosit la construcția de mașini.
Și lemnul pentru placaje a fost ales cu grijă, astfel încât să protejeze mediul. Mai exact, lemnul folosit a fost afectat de un gândac invaziv numit Emerald Ash Borer, care se hrănește cu miezul trunchiului și ramurilor copacilor, similar termitelor.
Potrivit arhitecților, de obicei, acest lemn este ocolit de gaterele tradiționale și nu este folosit ca sursă de cherestea pentru construcția casei.
Cei doi arhitecți de la Hannah speră ca proiectul lor să fie un model de viitor în ceea ce privește construcția sustenabilă de case. Vor ca în continuare să colaboreze cu industria construcțiilor, iar proiectul lor să ajungă la un nivel mai mare.