Pe internet sunt mai multe clipuri virale cu smartphone-uri care proiectează tastaturi virtuale sau imagini tridimensionale. E adevărat că sunt ficțiuni și că acele smarpthone-uri încă nu există, însă e la fel de adevărat că astfel de gadgeturi ar putea apărea în viitorul apropiat, întrucât tehnologia există deja.
De ce nu sunt produse astfel de gadgeturi? Pe lângă prețul foarte ridicat pe care l-ar avea un astfel de smartphone mai există și problema energiei foarte mari pe care o consumă. De altfel, dezvoltatorii de gadgeturi se preocupă foarte mult în ultima vreme de realizarea unor componente care să consume din ce în ce mai puțină energie și încearcă să descopere baterii care să aibă o durată de viață mai lungă.
Pentru actualele smartphone-uri vă dăm șase ponturi pentru a economisi bateria:
Display. Reduceţi luminozitatea ecranului. Display-ul este cel mai mare consumator de energie. Un nivel de 30 – 40% este de ajuns. Sau activaţi iluminarea automată. De asemenea, setaţi ca ecranul să rămână activ foarte puţin timp atunci când nu-l folosiți.
Conexiuni. Wi-Fi, Bluetooth-ul şi GPS-ul sunt conexiuni care consumă foarte multă energie. De exemplu, dacă ai WiFi-ul activat şi eşti pe drum, smartphone-ul va căuta în permanență rețele wireless la care să se conecteze.Încercați să activați cele trei conexiuni doar atunci când le folosiți.
Sincronizare. Setaţi ca mail-urile să se sincronizeze atunci când apăsaţi dumneavoastră. Pe lângă energie, economisiţi şi traficul de date dacă sunteţi pe conexiunea 3G.
Efecte. Încearcați să dezactivaţi efectele sonore, dar şi vibraţiile pe care le face telefonul atunci când apăsați tastele virtuale touchscreen.
Temperatura. Nu ţineți tableta în soare şi nici în frig. Temperaturile extreme vor scădea durata de viaţă a bateriei.
Actualizarea softului şi aplicaţiilor. E bine să actualizați aplicațiile de câte ori vi se cere. Prin aceste actualizări, cei care fac aplicațiile încearcă să regleze inclusiv rata de consum a bateriei.