miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăFotoCum poți face fotografii cu mai multe camere în același timp

Cum poți face fotografii cu mai multe camere în același timp

Sony lansează noi soluții pentru fotografiere prin cablu și wireless cu multiple camere pentru camera foto RX0, care le permit fotografilor mai multă flexibilitate, creativitate și operabilitate.

Modelul RX0, anunțat la IFA 2017, valorifică avantajele seriei RX în materie de calitate a imaginii într-un corp robust, rezistent la apă și ultra-compact, cu dimensiuni aproximative de 59 mm x 40.5 mm x 29.8 mm (WxHxD) și o greutate de numai 110g.

Camera dispune de o poziție simetrică a obiectivului și o funcție „image flip”, oferind o mai mare flexibilitate de montare în spațiile restrânse.

Camera compactă RX0 oferă două tipuri de soluții de fotografiere și control pentru camere multiple, inclusiv o soluție prin cablu pentru sincronizarea precisă și controlul camerei și o soluție wireless pentru confort sporit și flexibilitate.

Noua RX0 cu Camera Control Box 

Sony a anunțat un nou accesoriu Camera Control Box (modelul CCB-WD1) care se conectează la camera RX0 și permite controlul PC-ului prin browser web, prin intermediul unei conexiuni IP (internet protocol) prin cablu. Prin convertirea semnalului de control în semnal IP, setările camerei pot fi controlate sigur de la un singur PC conectat, din orice locație.

O conexiune prin cablu permite, de asemenea, controlul și sincronizarea perfecte a mai multor perechi de camere RX0 și Camera Control Boxes – până la 100 de unități în total – permițând fotografilor să producă efecte cinematografice de înaltă calitate precum „bullet-time” și realitate virtuală sau să fotografieze evenimente de anvergură din unghiuri unice.

Atunci când se utilizează mai multe perechi de camere RX0 și accesorii camera control boxes, setările tuturor camerelor conectate pot fi schimbate simultan și pot fi declanșate simultan să pornească/oprească înregistrarea. În plus, este disponibilă și o funcție de sincronizare video, care permite ca timpul de expunere să fie sincronizat între toate camerele conectate. Acest lucru reduce eventualele decalaje de timp între camere și susține procesul de combinare simultană a mai multor imagini pentru a crea efecte speciale.

De asemenea, fișierele pot fi transferate direct pe PC-ul conectat, o caracteristică importantă fiind de a atribui și schimba numele fișierelor pentru a evita orice confuzie atunci când sunt utilizate mai multe camere. În total, pot fi conectate până la 100 de camere RX0 și accesorii CCB-WD1 Camera Control Boxes pentru un feed live multi-cameră. În plus, prin intermediul Camera Control Box, setările și modurile de fotografiere pentru toate camerele conectate pot fi programate cu ușurință de către utilizator.

Noul accesoriu CCB-WD1 Camera Control Box va fi disponibil din luna februarie 2018, la un preț de aproximativ 750 de euro. 

Fotografiere wireless multi-view îmbunătățită cu noua aplicație PlayMemories Mobile

Cea mai recentă versiune 6.2 a aplicației PlayMemories Mobile de la Sony extinde capacitățile de control multi-cameră, când este cuplată cu RX0. Cu noua versiune a aplicației mobile, utilizatorii vor putea conecta smartphone-ul sau tableta la maxim 50 de camereRX0, prin intermediul unui punct de acces pentru a le controla simultan.

Pe lângă funcționalitatea actuală de schimbare a setărilor principale ale camerei, toate camerele conectate pot fi pornite/oprite simultan, iar utilizatorii au posibilitatea de a controla și de a fotografia prin intermediul unor „grupuri” de camere alocate separat.

Noua versiune 6.2 a aplicației PlayMemories Mobile va fi disponibilă din această lună.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments