Mars One – ONG-ul olandez care vrea să trimită oameni pe Marte în 2023 – a publicat o listă de condiții pe care doritorii trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa la prima misiune de colonizare a Planetei Roșii.
Condițiile de selecție postate pe site-ul organizației sunt cel puțin surprinzătoare. Reprezentații Mars One subliniază că, pentru a face parte din prima echipă de astronauți a misiunii, candidații nu trebuie să aibă antrenament militar sau cunoștințe de pilotaj, nici măcar nu trebuie să dețină o diplomă universitară în științe sau să vorbească engleza la un nivel foarte avansat (în ciuda faptului că este limba misiunii).
Criteriul la care cei de la Mars One țin foarte mult este însă vârsta. Cei care aplică trebuie să aibă peste 18 ani la momentul înscrierii (28 la data plecării).
Majoritatea cerinţelor ONG-ului fac referire la sănătatea mintală a candidaţilor şi la modul în care se integrează într-o echipă. În esenţă, ei trebuie să fie foarte relaxaţi, dar suficient de pasionaţi încât să se implice în proiecte, să se simtă bine pe cont propriu pentru perioade lungi de timp, dar şi alături de o mulțime de oameni, să se înțeleagă bine cu membrii grupului din care fac parte.
Nu în ultimul rând, ei nu trebuie să fie legați cumva de Terra, din moment ce nu se vor mai întoarce niciodată aici. Prinicipalele caracteristici de bază listate pe site-ul organizației sunt: adaptabilitate, curiozitate, încredere în sine și în ceilalți, creativitate.
Conform publicației National Post, pe parcursul recrutărilor vor apărea și criterii fizice și educaționale mai stricte, care vor face departajările finale, ele nefiind însă menționate încă de organizatori.
În ciuda laturii publicitare, misiunea Mars One nu este o glumă. Programul este coordonat de antreprenorul olandez Bas Lansdorp şi de Wielders Arno de la Agenţia Spaţială Europeană, care intenţionează să utilizeze rachete SpaceX Falcon pentru a trimite oameni pe Planeta Roşie.