joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSofturiVeeam și Sophos inițiază un parteneriat strategic pentru a întări securitatea backup-urilor...

Veeam și Sophos inițiază un parteneriat strategic pentru a întări securitatea backup-urilor pentru companii

Integrarea tehnologiilor Veeam și Sophos facilitează monitorizarea și detecția amenințărilor cibernetice, inclusiv a atacurilor ransomware, cu scopul de a identifica răspunsurile necesare și de a facilita recuperarea rapidă a datelor afectate prin intermediul schimbului de informații critice

București, 25 octombrie 2023Veeam® Software, lider în protecția datelor și recuperarea în urma atacurilor ransomware, a anunțat astăzi un parteneriat strategic cu Sophos, lider global în dezvoltarea și furnizarea de servicii de securitate cibernetică. Prin intermediul acestui parteneriat, Veeam Data Platform va fi integrată cu Sophos Managed Detection and Response (MDR), aducând o componentă esențială de detecție și răspuns coordonate de om, în vederea consolidării securității backup-urilor importante ale afacerilor. Această integrare are ca scop contracararea atacatorilor care fac eforturi să manipuleze, să șteargă sau să modifice mediul de backup al clienților pentru a crește presiunea asupra victimelor și pentru a-i forța să plătească diverse răscumpărări.

Întrucât nivelul agresivității atacurilor crește încontinuu, întrebarea nu mai este dacă sau când vor fi vizate organizațiile, ci cât de des. Din acest motiv, este mai important ca niciodată ca organizațiile să dispună de capacitățile corecte de protecție și recuperare. Prin intermediul acestei colaborări, tehnologiile Veeam și Sophos detectează cu vigilentă amenințările cibernetice, stabilesc răspunsul necesar și recuperează rapid datele afectate, oferind organizațiilor siguranța că vor avea întotdeauna acces la datele lor și că pot le vor putea recupera cu ușurință în cazul unui atac.

„Singura metodă prin care putem să contracarăm amenințările în crestere ale atacurilor cibernetice este printr-o colaborare între companii, prin care să le asigurăm clienților o protecție cât mai cuprinzătoare și mai integrată”, declară Danny Allan, CTO Veeam. „Prin combinarea tehnologiilor liderului global în protecția datelor și recuperare în urma atacurilor ransomware cu cea mai bună ofertă de detecție și răspuns (MDR, Managed Detection and Response), le oferim clienților o protecție cibernetică completă, alături de cele mai bune soluții de recuperare disponibile pe piață. Asigurarea continuității afacerilor, indiferent de circumstanțe, reprezintă esența misiunii Veeam, iar prin colaborarea cu Sophos, facem încă un pas înainte în protejarea clienților față de atacatori. În același timp, contribuim și la întărirea capacității lor de securitate la modul general și le facilităm o reziliență maximă”.

Veeam Data Platform efectuează monitorizarea mediului organizațional pentru a identifica posibilele amenințări asupra protecției clienților și a mediului lor de backup. În situația în care descoperă o amenințare, cum ar fi un atacator care încearcă să afecteze buna stare a backup-urilor, Veeam trimite o alertă către serviciul Sophos MDR. Sophos MDR este un serviciu administrat integral de detectare și răspuns în fața amenințărilor, care dispune de o echipă specializată în securitate, disponibilă 24/7. Această echipă poate identifica și neutraliza rapid atacuri complexe, inclusiv cele de tip ransomware, breșe de securitate în rețea, atacuri de tipul hands-on keyboard și multe altele. Echipa de operațiuni de securitate Sophos MDR poate determina dacă un atac este în curs desfășurare și poate lua măsuri imediate pentru a bruia, limita și elimina complet atacatorul.

Atacatorii sunt remarcabil de pricepuți în adaptarea tacticilor, tehnicilor și procedurilor (cunoscute ca TTP-uri), depășind adesea capacitățile de detectare ale multor organizații, așa cum indică și Sophos X-Ops threat intelligence. Astfel, necesitatea unor backup-uri securizate devine o prioritate, iar operațiunile de securitate 24/7 sunt absolut necesare pentru consolidarea datelor esențiale în funcționarea afacerilor”, spune Marty Ward, vicepreședinte al operațiunilor tehnologice Sophos. Sophos MDR este cea mai utilizată ofertă de detecție și răspuns (MDR), cu peste 19.000 de clienți la nivel global. Suntem nerăbdători să extindem această ofertă atât de importantă și către organizațiile care au ales serviciile Veeam. Doar împreună ne putem asigura că organizațiile funcționează în siguranță”.

Printre beneficiile suplimentare ale acestui parteneriat strategic se numără:

  • Protecție împotriva atacurilor ransomware: Capabilitățile avansate de detectare și prevenire a amenințărilor oferite de Sophos, împreună cu backup-urile imuabile și versionare [TE1] furnizate de Veeam, asigură securitatea și posibilitatea de recuperare a datelor de backup.
  • Îmbunătățirea timpului de răspuns în fața amenințărilor: Specialiștii în operațiuni de securitate Sophos MDR iau măsuri imediate pentru a opri amenințările confirmate, timpul mediu de răspuns fiind de 38 de minute – cu 96% mai rapid decât media din industrie.
  • Identificarea amenințărilor interne de securitate: Monitorizarea permanentă a amenințărilor interne și externe, cum ar fi cea malware, detectează activitatea neautorizată sau suspectă care ar putea compromite datele de backup.
  • Prevenirea ștergerilor accidentale: Versiunile de backup, urmele de audit și opțiunile de stocare imutabilă protejează datele de backup împotriva acțiunilor accidentale.
  • Menținerea Conformității: Funcționalitățile solide de protecție a datelor și securitate pot ajuta organizațiile să îndeplinească cerințele privind conformitatea, precum GDPR, HIPAA sau alte reglementări specifice industriei.
  • Îndeplinirea Cerințelor de Asigurare Cibernetică: Sophos MDR ajută la îndeplinirea cerințelor critice necesare asigurărilor cibernetice, precum monitorizarea amenințărilor 24/7, reducând probabilitatea respingerii unei cereri de despăgubire și facilitând obținerea de prime avantajoase pentru organizații.

Disponibilitate

Integrarea Veeam Data Platform cu Sophos MDR va fi disponibilă începând cu finalul acestui an. Pentru mai multe informații, accesați veeam.com.

De asemenea, înscrierile sunt acum deschise pentru cea de-a zecea ediție anuală a evenimentului VeeamON, care va avea loc în perioada 3-5 iunie 2024, la Diplomat Resort din Fort Lauderdale, Florida. Înscrieți-vă acum pentru un tarif special limitat de aniversare: veeam.com/veeamon.

Alte citate

Coordonarea strategiilor de securitate cibernetică și recuperare cibernetică oferă companiilor cea mai bună șansă de a se apăra și de a-și recupera datele în cazul unui atac ransomware. Echipele ITOps și SecOps trebuie să lucreze îndeaproape atât pentru planificarea răspunsului la incidente, cât și pentru comunicarea în situații de criză. Atacurile ransomware sunt în creștere, iar clienții au nevoie de o soluție completă, care să îi ajute pe întreaga durată a ciclului de securitate și recuperare a datelor. Acest parteneriat dintre Veeam și Sophos își propune să combine elemente cheie, precum capacitatea de a detecta amenințări cibernetice, de a determina răspunsurile necesare și de a recupera rapid și în condiții de siguranță datele afectate”. – Phil Goodwin, vicepreședinte cercetare IDC.

„Backup-urile devin o țintă tot mai atractivă pentru cei care urmează să lanseze un atac ransomware. În calitate de furnizor de încredere de servicii de tipul managed services, securitatea constituie principala noastră prioritate. Avem nevoie de notificări imediate în cazul în care backup-urile unui client sunt modificate sau conțin malware, astfel încât să putem neutraliza rapid amenințările și să păstrăm integritatea datelor. Ne mândrim cu faptul că protejăm mediile variate ale clienților noștri cu ajutorul serviciului Sophos MDR. Acest nou parteneriat extinde timp de 24/7 capacitatea de detecție și răspuns în fața amenințărilor, creând un strat suplimentar de securitate pentru soluția noastră de backup și recuperare, Nevtec Data Protection Services (NDPS), alimentată de Veeam. În plus, faptul că specialiștii de operare în securitate ai Sophos monitorizează backup-urile noastre non-stop, putând să neutralizeze amenințările în doar câteva minute, aduce o valoare adăugată importantă.” – Steve Neverve, președinte Nevtec.

Despre Veeam Software

Veeam®, furnizorul # 1 global de servicii de protecție a datelor și recuperare în caz de ransomware, are misiunea de a ajuta fiecare organizație nu doar să se recupereze după o întrerupere sau pierdere de date, ci și să evolueze. Cu ajutorul Veeam, organizațiile obțin o reziliență maximă prin securitatea, recuperarea și libertatea datelor în mediul lor cloud hibrid. The Veeam Data Platform este o soluție unică pentru mediile cloud, virtuale, fizice, SaaS și Kubernetes, care oferă companiilor siguranța că aplicațiile și datele lor sunt protejate și disponibile în orice moment. Cu sediul central în Columbus, Ohio, și birouri în peste 30 de țări, Veeam protejează 450.000 de clienți din întreaga lume, inclusiv 73% din companiile din Global 2000. Reziliența crescută începe cu Veeam. Aflați mai mult despre Veeam, accesând www.veeam.com, sau urmăriți Veeam pe LinkedIn @veeam-software și X @veeam

Despre Sophos

Sophos este un lider mondial în dezvoltarea și furnizarea de soluții avansate de securitate cibernetică, inclusiv Managed Detection and Response (MDR) și servicii de răspuns la incidente, precum și o gamă largă de tehnologii de securitate pentru endpoint, rețea, e-mail și cloud care ajută organizațiile să combată atacurile cibernetice. Fiind unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de securitate cibernetică specializați, Sophos protejează mai mult de 500.000 de organizații și peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume de atacatori cibernetici, ransomware, phishing, malware și multe altele. Serviciile și produsele Sophos sunt integrate într-o platformă de management centralizată, Sophos Central, bazată pe cloud, care este alimentată la unitatea de informații despre amenințări Sophos X-Ops. Sophos X-Ops optimizează întreg Ecosistemul de Securitate Cibernetică Adaptabilă Sophos, care include o arhivă centralizată de date. Aceasta se bazează pe o gamă bogată de API-uri deschise, disponibile clienților, partenerilor, dezvoltatorilor și altor furnizori de soluții în domeniul securității cibernetice și tehnologiei informației. Sophos oferă cybersecurity-as-a-service pentru organizațiile care au nevoie de soluții complete de securitate gestionate integral. Clienții pot, de asemenea, să își gestioneze direct securitatea cibernetică prin intermediul platformei de operațiuni de securitate Sophos sau să utilizeze o abordare hibridă prin suplimentarea echipelor proprii cu serviciile Sophos, incluzând identificarea amenințărilor și remedierea lor. Sophos își comercializează produsele prin parteneri distribuitori și furnizori de servicii gestionate (Managed Service Providers) la nivel global. Sediul central al Sophos se află la Oxford, Marea Britanie. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Sophos, www.sophos.com.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments