TP-LINK lansează un acumulator pentru tabletă și smartphone

0
953
Acumulator extern TP-Link PB50
Acumulator extern TP-Link PB50

TP-LINK, producător de echipamente de networking și lider mondial și local pe segmentul routerelor wireless, extinde gama de accesorii disponibile în magazinele din România, cu noul acumulator extern de 10.000 mAh, PB50. Power bank-ul subțire, compact, cu design elegant, este compatibil cu majoritatea dispozitivelor cu încărcare prin USB și care au tensiune de intrare de 5V, inclusiv iPhone-uri, iPad-uri și gadget-uri cu sistem de operare Android.

„Nevoia unei baterii suplimentare este tot mai mult resimțită de utilizatori, în contextul creșterii timpului petrecut pe diverse dispozitive mobile, pentru divertisment sau pentru a comunica online cu prietenii. Bateriile externe TP-LINK ajută utilizatorii de gadgeturi să rămână conectați, prelungind viața dispozitivelor lor cu mult peste cea a bateriei”, a declarat Hermes Song, manager general TP-LINK România.

Cele două porturi USB de 5V/2A, respectiv 5V/1Apot fi folosite simultan pentru încărcarea oricăror două dispozitive mobile. Acumulatorul este prevăzut cu patru LED-uri care indică gradul de încărcare a bateriei, iar în funcție de capacitateaacumulatorului dispozitivului, acesta poate fi încărcat complet de până la cinci ori. Totodată, PB50 suportă până la 500 de cicluri de reîncărcare.

Acumulatorul LG Litiu-Polimer de 10.000 mAh este conceput să ofere utilizatorilor o sursă de energie puternică într-un dispozitiv ușor de transportat și care asigură mobilitate pe parcursul întregii zile. În plus, asigură protecție împotriva scurtcircuitării, supravoltajului, supratensiunii, supraîncărcării, supraîncălzirii și supradescărcării.

Bateria externă detectează și ajustează automat curentul de ieșire în funcție de nevoile de încărcare ale dispozitivelor conectate, fiind capabil să încarce atât smartphone-uri, cât și dispozitive cu nevoi specifice de încărcare precum tabletele, căști, camere foto sau console de joc portabile. Power bank-ul se poate reîncărca fie prin cablu micro-USB direct de la laptop, fie cu ajutorul unui adaptor USB, de la orice priză electrică.

Acumulatorul extern universal PB50 dispune de tehnologie de încărcare inteligentă, detectând automat voltajul și amperajul, dispozitivelor pentru încărcarea rapidă. Acumulatorul extern universal este disponibil în magazinele online și offline la prețuri începând de la 229 de lei.

De asemenea, TP-LINK România mai anunță că pune la dispoziția clienților săi o linie de suport tehnic (numărul de telefon: +4 031 1011290, tarif normal), care alături de Live Chat-ul de pe pagina www.tp-link.ro, poate fi utilizat de luni până vineri între orele 10:00 și 19:30. În afara orelor de program, utilizatorii pot lasa un mesaj offline in chatul de pe www.tp-link.ro, pot folosi formularul de suport dedicat, http://www.tp-link.ro/support/contact sau pot trimite un email la adresa support.ro@tp-link.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here