joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSofturiPrimul județ SMART din România. Ce se schimbă pentru locuitori

Primul județ SMART din România. Ce se schimbă pentru locuitori

Cluj ar putea deveni primul județ SMART din România. Consiliul Județean Cluj a anunțat lansarea unui concurs de soluții pentru dezvoltarea și implementarea unui sistem informatic integrat prin care să se digitalizeze serviciile instituției în raport cu cetățenii. Contractul este în valoarea de 2,8 milioane de lei.

„Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune propuneri în vederea dezvoltării, implementării și mentenanței unui sistem informatic integrat în cadrul proiectului SMART TERRITORY, compus din trei aplicații informatice: Atlas Teritorial, Ghișeu Unic, Digitalizare Arhivă, pentru atribuirea contractului de servicii. În urma concursului se va proceda la atribuirea contractului, prin procedura de negociere, cu concurentul declarant câștigător al concursului de către juriu.

Concursul își propune implicarea comunității din domeniul IT pentru a dezvolta împreună o soluție software inovatoare care să asigure digitalizarea administrației publice de la nivelul Consiliului Județean Cluj, în scopul de a debirocratiza radical relația cetățean – instituție publică, de a ridica nivelul serviciilor la standardele erei digitale și de a rupe bariera mentală a reticenței administrației la schimbări inovative”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj.

Câștigătorul va fi anunțat pe 10 august. „Uitați de cozi la ghișee și pierdut zile pe holurile instituțiilor. La Consiliul Judetean Cluj, completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului cererii, plata taxelor și alte funcțiuni necesare depunerii documentelor se vor face rapid, electronic, de oriunde.

Această debirocratizare nu se rezumă numai la faza de depunere a unor acte ci, mai important, se extinde la procesarea, verificarea, redactarea și urmărirea actelor emise de administrație.

Cetățenii nu vor mai umbla după ștampile și semnături pe tot felul de acte, nu vor mai trebui să umble de la o autoritate la alta.

Consiliul Județean Cluj a lansat concursul de soluții dedicat digitalizării instituției și se pregătește să devină primul județ SMART din România, prin introducerea unui sistem informatic dedicat, în scopul creșterii calității serviciilor furnizate cetățenilor”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, printr-o postare pe Facebook.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments