Niște roboți construiți într-un garaj din România au „îngenuncheat” Europa

0
2211
FOTO: Facebook/Team 5843 Autovortex
FOTO: Facebook/Team 5843 Autovortex

Un grup de liceeni, îndrumați profesorul de Economie Ionuț Penea, mare pasionat de robotică, reușește să câștige concurs după concurs în toată lumea.

La cea mai recentă competiție, care a avut loc în Coreea de Sud, cu roboții Opossum și Felix, liceenii români au câștigat medalia de aur.

Echipa AutoVortex numără acum 26 de membri. „Am fost în Coreea, în Rusia, în Germania, în Olanda, în Franţa. Momentan am cam îngenuncheat toată Europa şi ţinta noastră este America, la Campionatul Mondial”, a declarat îndrumătorul, profesorul Ionuț Panea, pentru Digi24.

La roboți se lucrează chiar și sute de ore, iar atelierul este într-un garaj din zona Pipera a Capitalei. Componentele și deplasările costă mii de euro, iar cei mai mulți bani vin de la părinți. Au căutat și sponsori, însă le-a fost destul de greu să găsească oameni care să investească în munca lor.

Însă profesorul Panea nu e dezamăgit și se gândește să extindă proiectul său la nivel național. „Deja am început un program pilot cu o echipă de copii din Răcari Cu piese de la noi îi aruncăm în competiţie în Germania. Şi dacă experimentul funcţionează, am vrea să îl extindem pe plan naţional, să facem un centru de robotică în oraşele mari”, a mai declarat Ionuț Panea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here