Logitech lansează o cameră care transmite pe telefon ce se întâmplă acasă

0
1095
Logi Circle
Logi Circle

Logitech prezintă Logi Circle Portable Home Connection Camera, o cameră și o aplicație mobilă care transmite ceea ce se întâmplă acasă, direct pe telefoanele inteligente, permițând comunicarea cu orice persoană care se află în cămin, tocmai pentru a nu pierde nici un moment important.

„Există o nouă modă în monitorizarea casei, care își face simțită prezența din ce în ce mai mult. Natura tehnologiei la care oricine poate apela și conecta foarte ușor a început să schimbe modul în care oamenii interacționează cu camerele în domiciliile personale. Supravegherea video nu mai ține doar de domeniul siguranței și al securității și mai nou permite menținerea legăturii cu persoanele dragi.

Logi Circle a fost proiectată special pentru a capta toate momentele speciale chiar dacă au fost sau nu plănuite și pentru a le putea vedea oriunde indiferent de activitate. Copiii impreună cu animalele de companie pot fi urmărite prin intermediul acestei camere în timp ce călătoriți, sunteți la birou sau în timp ce îndepliniți anumite sarcini”, a declarat Vincent Borel, director în cadrul companiei Logitech.

Prin intermediul aplicațiilor gratuite de pe platformele Android și iOS se pot crea fluxuri video live la calitate HD cu ambele canale audio de emisie și receptie cu ajutorul rețelelor wireless. Tehnologia Scene Intuition permite selectarea/filtrarea acțiunilor care se petrec în fața camerei pentru a putea fi monitorizate lucrurile care se doresc în mod special.

Camera are capacitatea de a învăța și memora acțiunile normale care se petrec în casă și să alerteze utilizatorul atunci când lucruri și acțiuni diferite necunoscute se întamplă in cămin. Acest detaliu oferă și o parcurgere mai ușoară prin arhiva video înregistrată. În caz că utilizatorul dorește o scurtă prezentare a evenimentelor care s-au petrecut în casă, Day Briefs oferă un rezumat de 30 de secunde cu cele mai reprezentative acțiuni care au avut loc în cămin. Acest rezumat al zilei poate fi urmărit printr-o simplă accesare a aplicației.

Logitech Circle este un model portabil care permite oricărui utilizator să exploreze camerele casei cu ușurință. Fiind un dispozitiv care necesită reîncărcarea, acest detaliu poate fi rezolvat prin simpla așezare a dispozitivului pe încărcătorul circular, magnetic. Bateria reîncărcabilă poate face stream pâna la 3 ore și poate sta în modul economic până la 12 ore.

Logi Circle este la ora actuală al doilea model scos sub egida noului logo Logi. Camera video este disponibilă la pre-comandă în anumite țări din Europa și S.U.A. pentru un preț recomandat de 199 euro, urmând ca distribuirea să înceapă cu luna octombrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here