Producătorii jocului FIFA, Electronic Arts, au anunțat că din 2023 acesta își va schimba numele. Denumirea va fi schimbată după aproape 30 de ani de la lansarea primului joc din cauza costurilor mari ale licenței.
Mai exact, Electronic Arts nu a mai reușit să prelungească licența care îi permitea dreptul să folosească brandul FIFA pentru jocurile sale de fotbal.
Primul joc cu numele FIFA a fost lansat în 1993. De anul viitor, acesta se va numi EA Sports FC.
Următoarea versiune a jocului va fi lansată ultima dată sub denumirea FIFA. Versiunea 23 va fi prezentată în a doua parte a acestui an și va avea peste 19.000 de jucători, peste 700 de echipe și peste 30 de ligi.