Polițiștii și salvamontișii sunt în alertă după ce între județele Gorj și Vâlcea, în masivul Căpățânii, au descoperit o cameră foto și echipamente montane sfâșiate. Deocamdată nu se știe cine sunt proprietarii.
În speranța că ar recunoaște cineva cine e proprietarul, oamenii legii au decis să posteze câteva imagini care au fost descoperite pe cardul aparatului foto.
Potrivit unor surse, citate de adevarul.ro, camera foto ar fi una profesională, iar alături de aparat ar fi fost descoperit un cort, un sac de dormit și un rucsac, toate deteriorate.
Toate acestea par că ar fi fost abandonate în acel loc în urmă cu câteva luni, cel mai probabil în vara anului trecut. O parte din lucruri sunt rupte și se presupune că ar fi fost sfâșiate de animalele sălbatice din zonă. Deocamdată nu a fost găsit niciun act de identitate sau alte documente care să indice cine sunt proprietarii lucrurilor.
Însă imaginile, potrivit datelor aparatului, ar fi fost făcute în 2011.
Lucrurile abandonate au fost descoperite de un localnic Brezoi, județul Vâlcea, pe un traseu montan din Canionul cu cascade Vultureasa din Munții Căpățânii, pe 7 aprilie.
În urma cercetărilor făcute de polițiști la fața locului, prima bănuială este că turiștii ar fi străini. Pe lângă fizionomiile celor care apar în poze, echipamentul găsit și alte bunuri sunt fabricate în Germania (șervețele, cutii de pate, rucsacul).
De asemenea, anchetatorii ar fi găsit multe produse care aveau data de expirare 2012, ceea ce ar însemna că e posibil să fie vorba despre un caz vechi de 9 ani.
Polițiștii au trimis imaginile și au cerut date despre dispariții înregistrate și în Germania, în speranța că vor primi informații.
Salvamontiștii români au postat câteva din imaginile recuperate de pe card, iar cei care recunosc personajele care apar sunt rugați să anunțe poliția.