joi, noiembrie 21, 2024
AcasăGamingTetris, cel mai vândut joc video din toate timpurile, a fost învins...

Tetris, cel mai vândut joc video din toate timpurile, a fost învins de un băiat de 13 ani

Willis Gibson, în vârstă de 13 ani, cunoscut sub numele de streamer Blue Scuti, a reușit să „înghețe” Tetris.

Gibson a doborât recordurile mondiale pentru scorul general, nivelul atins şi numărul total de linii.

Dezvoltatorii nu credeau că cineva va ajunge vreodată atât de departe, iar acum jocul a fost învins oficial de o fiinţă umană. „Este incredibil”, a declarat, pentru Reuters, Vince Clemente, CEO al Classic Tetris World Championship.

Willis foloseşte o tehnică de controler „rostogolire” popularizată în 2021, care permite jucătorului să manipuleze pad-ul direcţional, sau D-pad-ul, de cel puţin de 20 de ori pe secundă pentru a muta blocurile, mult mai mult decât metoda populară anterior, „hyper tapping”, a precizat 404 Media.

Tetris, care a fost lansat pentru prima dată în 1984 şi a devenit aproape imediat o senzaţie mondială, provoacă jucătorii să rotească şi să îmbine şapte forme diferite de blocuri care cad.

Creat de Alexey Pajitnov la Academia de Ştiinţe din Moscova, în timpul apogeului Războiului Rece, şi dezvoltat ca afacere de către antreprenorul de jocuri Henk Rogers, Tetris a demonstrat o remarcabilă putere de rezistenţă, traversând generaţiile.

Este cel mai bine vândut joc video din toate timpurile, cu 520 de milioane de copii vândute, potrivit The Tetris Company.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments