Skumpyk21 și Blondutza13 vor să se angajeze

0
1222

Tjobs.ro, platformaă online de recrutare a forței de muncă, a făcut o statistică cu cele mai bizare adrese de contact de pe care s-au trimis CV-uri în ultimii patru ani, dintre cele peste 1.800.000 de aplicări. „Ca și restul informațiilor din CV, adresa de mail ne reprezintă. Atunci când suntem în căutarea unui loc de muncă, adresa de mail trebuie să ajute, nu să ridice semne de întrebare. În experiența noastră, am întâlnit adrese de mail care, prin cuvintele conținute, descalifică respectivii candidați”, precizează managerul PR Tjobs, Brândușa Deac.

Potrivit unei analize făcută la baza de date a platformei, 242 de adrese de mail conțin cuvântul „sex” și derivatele acestuia. Cuvântul „pisi” și mai multe construcții cu acestă temă sunt incluse în 159 de adrese de mail. De asemenea, „scumpi”, „scumpik” sau „scumpikul” apar în 176 de adrese mail.

„Nici cuvântul „iubi” nu lipsește, fiind inclus, împreună cu multele sale variante, în 170 de adrese de mail. Cuvintele „dulcica,” „dulcika”, „dulcik” fac parte din 157 de adrese. Oricât de drăguțe ar părea astfel de apelative, ele nu își au locul într-un CV, cartea de vizită a candidaților. Și cuvântul „șmecher” este utilizat, în tot felul de forme: 12 adrese de mail conțin formatul „jmecher”, 118 de adrese de mail conțin formatul „smecher” și 7 adrese de mail conțin formatul „shmecher”. Oricare dintre aceste formate ar trebui evitate”, mai precizează Brândușa Deac.

Sunt regele, mă angajați?

Nouă adrese de mail sunt ale unor regi, dacă ar fi să ne luăm după termeni, iar 28 de adrese aparțin unor prințese. De asemenea, prin adresa de e-mail recrutorii și-au dat seama și de culoare părului candidaților. Potrivit adreselor de mail, 490 sunt blonzi, 346 sunt bruneți, iar doar 21 sunt roșcați.

„Cea mai reprezentativă adresă de mail este cea care conține numele oficial al candidatului. Se pot face numeroase combinații de acest fel, fie cu punct între nume și prenume, fie cu liniuță, fie incluzând una sau două cifre, dacă nu se poate altfel. Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă îți pot crea o nouă adresă de mail, pe care să o folosească în acest scop, dacă cea existentă nu îi reprezintă”, sfătuiește Brândușa Deac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here