sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăAplicațiiSchimbări importante în WhatsApp

Schimbări importante în WhatsApp

Reprezentanții aplicației WhatsApp au anunțat că vor putea fi făcute apeluri video și de voce între 8 persoane. Până acum, pe WhatsApp se putea face astfel de apeluri între maxim 4 persoane.

În ultima lună, ultilizatorii au petrecut peste 15 miliarde de minute vorbind zilnic pe WhatsApp, cu mult mai mult față de perioada de dinaintea începerii crizei pandemice.

Pentru a beneficia de noile funcții din WhatsApp, utilizatorii trebuie să-și updateze aplicația la noua versiune.

Tot ieri, WhatsApp a lansat o serie de stickere „care ajută utilizatorii să-și exprime gândurile și trăirile sufletești fără să scrie niciun cuvânt”. 

„Anunțăm cu entuziasm faptul că am colaborat cu Organizația Mondială a Sănătății în scopul lansării pachetului de stickere „Together at Home”, care ne va ajuta utilizatorii să țină legătura pe durata pandemiei de COVID-19 și chiar și mai târziu. Aceste stickere amuzante, educative și universale își propun să creeze legături între oameni indiferent de limba vorbită, de vârstă sau de alte bariere.

Sperăm ca utilizatorii să se bucure de aceste stickere atunci când iau legătura cu cei dragi, în special cu cei care se simt singuri, izolați și cuprinși de frică. Acest pachet este un mod creativ de a le aminti destinatarilor să se spele pe mâini, să respecte distanța socială, să facă mișcare și, la fel de important, să susțină atât cadrele medicale, cât și eroii din viața de zi cu zi”, anunță reprezentanții WhatsApp pe blogul oficial.

Noile stickere de la WhatsApp
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments