vineri, decembrie 6, 2024
AcasăȘtiințăPerformanță senzațională! Studenții români care au câștigat concursul Microsoft pentru inovație

Performanță senzațională! Studenții români care au câștigat concursul Microsoft pentru inovație

O echipă de studenți de la Universitate Politehnică din București a câștigat finala globală a Microsoft Imagine Cup, competiție organizată de Microsoft la Seattle, SUA.

Microsoft a premiat cele mai inovatoare și originale proiecte de utilizare a tehnologiei, create și prezentate de elevi și studenți din întreaga lume.

Cei trei studenţi care au reprezentat România sunt Flavia Oprea, Iulian Mateșică și Cristian Alexandrescu. Echipa lor, numită „ENTy” (un acronim pentru – Ear, Nose, Throat), dezvoltă un dispozitiv menit să revoluționeze felul în care se face măsurarea și diagnosticarea problemelor medicale de echilibru, potrivit news.microsoft.com.

Măsurarea posturii și a echilibrului are un rol important atat pentru validarea aptitudinilor necesare în unele domenii – alpinism, aviație – cât şi din punct de vedere medical, ca metodă de diagnostic pentru o serie de afecțiuni din sfera O.R.L. În prezent, măsurătorile se fac cu ajutorul unor echipamente voluminoase și costisitoare, probleme pe care prototipul creat de cei trei le elimină din start, obținând aceleași rezultate funcționale.

Dispozitivul – deja folosit de mai mulți medici în cadrul unui program pilot – constă într-o serie de senzori aranjați pe două „bretele”, conectate la un „creier” ce măsoară, înregistrează și interpretează datele și se află într-o cutie de dimensiuni reduse. Tot dispozitivul este alimentat de baterii și poate fi ușor purtat de pacient chiar și pentru perioade îndelungate. Datele stocate astfel și transmise în cloud pot fi accesate de către utilizator (medic sau pacient) prin intermediul unei interfețe tip „dashboard” ce permite vizualizări și interpretări ale informației, mai precizează news.microsoft.com.

Pe termen mediu, echipa intenționează să încurajeze folosirea dispozitivului pentru corectarea problemelor de postură și echilibru. Pe măsură ce vor obține certificările necesare, este prevăzută o extindere a folosirii lui și în domeniul medical și sportiv.

Imagine Cup, sărbătoare inovației de la Microsoft

Anul acesta 150 de echipe de elevi și studenți – câştigători ai finalelor naţionale – au participat la semifinalele mondiale ale competiţiei, unde au fost jurizate de un grup internaţional de MVPs (Most Valuable Professionals), experţi în industrie şi angajaţi ai Microsoft.

În România, două echipe au trecut de etapa națională desfășurată la sediul Microsoft România pe 21 aprilie, iar dintre ele una a fost selectată pentru a participa la finala mondială – după ce, în prealabil, a trecut şi de finala regională.

În total, doar 35 de echipe de pe întreg mapamondul au fost selectate pentru a concura cu proiectele lor în cadrul celor trei secțiuni de concurs: Innovation, Games, World Citizenship. Câștigătorii fiecărei categorii vor primi câte un premiu în valoare de 50.000 de dolari, iar dintre ei o echipă va câștiga titlul de campion Imagine Cup și marele premiu – o întâlnire de mentorat cu CEO-ul Microsoft – Satya Nadella.

Cele 35 de echipe care au participat la finală au adus la Imagine Cup o varietate impresionantă de proiecte – de la concepte incredibile de noi jocuri, la dispozitive inovatoare ce pot salva vieți, precum si la soluții gândite să transforme modul în care funcționează o companie, amfiteatrul liceului Garfield din Seattle devinind zilele acestea un adevărat vulcan de inovație și inspirație.

Steve Guggenheimer, vicepreședinte pentru dezvoltare, și CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, au participat la evenimentul ce a decis unde merg premiile însumând 200.000 de dolari.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments