vineri, decembrie 6, 2024
AcasăȘtiințăGunoiul spațial ar putea bloca lansarea sateliților

Gunoiul spațial ar putea bloca lansarea sateliților

Astronomii ruși avertizează că lansarea pe orbită a unui satelit ar putea fi imposibil de realizat în aproximativ 30 de ani. Specialiștii spun că acest lucru va fi din cauza gunoiului spațial.

„În fiecare lună, Stația Spațială Internațională (ISS) trebuie să efectueze mai multe manevre de repoziționare pentru a evita coliziunea cu deșeurile spațiale”, a declarat directorul Departamentului de Astrometrie din cadrul Institutului de Astronomie al Academiei de Științe a Rusiei, Lidia Râhlova, citată de RIA Novosti.

Din cauza faptului că au radare și observatoare insuficiente, astronomii ruși spun că nu pot detecta corpurile cerești mici, printre care și deșeul spațial.

Aceștia mai arată că respectivele corpuri se deplasează de-a lungul orbitei cu viteză de aproximativ 15 kilometri pe secundă, mai repede decât un glonț, iar în cazul unei coliziuni cu un satelit sau un astronaut, care ar trebui să iasă în spațiu deschis, consecințele ar fi foarte grave.

ONU a înființat o comisie care încearcă să găsească soluții cu privire la neutralizarea gunoiului spațial, însă până acum nu a fost anunțată nicio măsură.

Tot în ceea ce privește industria aerospațială, Coreea de Sud a lansat astăzi o rachetă pentru plasarea pe orbită a unui satelit. Racheta Korea Space Launch Vehicle (KSLV-I), concepută în colaborare cu specialiști ruși, cântărește 140 de tone și a fost lansată de la baza Naro.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments