Afaceristul Elon Musk, care a cumpărat rețeaua de socializare Twitter, a spus că firmele și guvernele ar putea plăti „un cost mic” pentru a posta. Miliardarul a spus că platforma va continua să fie gratuită pentru „utilizatorii ocazionali”.
Deocamdată nu este clar ce ar dori Musk, iar Twitter a refuzat să comenteze această acțiune. Musk a spus anterior că doreşte „să facă Twitter mai bună ca niciodată, îmbunătăţind produsul cu noi funcţii”.
Twitter experimentează deja un serviciu de abonament plătit numit Twitter Blue, în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, care oferă funcţii suplimentare.
Oferta premium, care costă 2,99 dolari pe lună în SUA, oferă utilizatorilor acces la funcţii precum anularea tweet-urilor şi marcarea tweet-urilor.
Musk a declarat luna trecută că doreşte să reducă preţul Twitter Blue şi să facă modificări serviciului, inclusiv introducerea unei interdicţii a reclamelor.