Mai mulți utilizatori ai site-ului de torrente filelist.ro au anunțat pe rețelele de socializare că le-a apărut un mesaj care ar veni de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ieri, site-ul mai funcționa doar dacă era accesat de pe unele rețele mobile, precum Orange sau Vodafone sau prin vpn. Astăzi nu mai merge.
Din câte se pare, potrivit mai multor utilizatori, site-ul s-ar fi mutat pe domeniul filelist.io.
Potrivit unei statistici făcute de similiarweb, site-ul de torrent filelist.ro era unul dintre cele mai accesate 10 site-uri din România, cu peste 14 milioane de vizitatori lunar.
Ce scrie în articolul din Codul de procedură penală la care se făcea referire în imaginea afișată pe filelist.ro? Potrivit art. 249, la alin 1. „procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune”.