marți, octombrie 22, 2024
AcasăȘtiințăCe vârstă are cea mai „bătrână” stea din Univers

Ce vârstă are cea mai „bătrână” stea din Univers

Observată de mai bine de un secol, steaua cunoscută ca HD 140283, s-a format în primii 600 de milioane de ani de la Big Bang, anunță astronomii americani.

Potrivit oamenilor de știință, steaua se află la numai 186 de ani lumină de Pământ și are cel puțin 13,2 miliarde de ani. Astronomii au calculat că Big Bangul a avut loc acum aproximativ 13.77 miliarde de ani, iar steaua HD 140283 a fost printre primele care s-au format.

„Credem că aceasta este cea mai veche stea cunoscută din Univers, cu o vârstă bine-determinată”, a declarat Howard Bon, astronom la Universitatea de Stat din Pennsylvania (SUA), pentru Societatea Astronomică Americană.

În condițiile în care steaua conține câteva elemente grele, ea a fost plasată în a doua generație de stele formate după Big Bang. Potrivit specialiștilor, prima generație conținea foarte puține elemente mai grele decât heliul, însă la câteva sute de milioane de ani de la formare, aceste stele au fost înlocuite cu unele de tipul HD 140283.

Astronomii au reușit să calculeze distanța acesteiea față de Pământ cu o acuratețe fără precedent, fapt care le-a permis să făcă mai multe măsurători în privința strălucirii sale. Odată stabilită strălucirea, au putut să calculeze rapiditatea cu care se epuizează hidrogenul pe care îl conține și astfel să îi determine vârsta.

Cifra obținută ințial a fost de 13,9 miliarde de ani, însă cu o marjă de eroare de 700 de milioane de ani, s-a obținut rezultatul de „cel puțin” 13,2 miliarde dat publicității.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments