marți, octombrie 22, 2024
AcasăȘtiințăAr putea apărea un vaccin anti-Covid care se administrează oral

Ar putea apărea un vaccin anti-Covid care se administrează oral

O echipă de cercetători ai companiei farmaceutice israeliano-americane Oramed Pharmaceuticals urmează să înceapă un studiu pentru ceea ce ar putea fi primul vaccin anti-Covid care se va administra oral. Reprezentanții companiei au anunțat că lucrează cu o companie indiană, Premas Biotech, pentru a dezvolta vaccinul.

Au fost combinate două tehnologii, una denumită „POD”, de administrare orală (Oramed) și una de vaccinare a Premas. Tehnologia Oramed poate fi folosită pentru a administra oral mai multe terapii bazate pe proteine care altfel ar fi administrate prin injectare.

În prezent există un studiu al Oramed, în faza III, în Statele Unite ale Americii, cu privire la o capsulă de insulină administrată oral pentru tratarea diabetului de tip 1 și 2. În același timp, Premas lucrează de mai multă vreme la dezvoltarea unui vaccin anti-Covid.

„Un vaccin oral COVID-19 ar elimina mai multe bariere din calea distribuirii rapide și pe scară largă, posibil deschizând calea ca persoanele să se poată vaccina singure acasă. (…) Deși ușurința administrării este în prezent critică pentru a accelera ratele de inoculare, un vaccin oral ar putea deveni și mai valoros în cazul în care un vaccin COVID-19 ar fi recomandat anual ca și un vaccin antigripal standard”, a declarat CEO-ul Oramed, Naday Kidron, pentru Jerusalem Post.

Noul candidat de vaccin numit Oravax țintește trei proteine structurale ale SARS-CoV-2, spre deosebire de singura proteină Spike (țepuș) țintită de vaccinurile dezvoltate de Moderna și Pfizer/BioNTech, afirmă Kidron. vaccinul poate fi transportat la temperatură de frigider sau chiar depozitat la temperatura camerei, „făcându-l mai ușor de transportat oriunde în lume”, susține Kidron.

FOTO: ElisaRiva/Pixabay.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments