duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAccesoriiTP-Link a lansat cel mai rapid router din lume

TP-Link a lansat cel mai rapid router din lume

TP-LINK, producător global de echipamente de rețea , a lansat routerul Wi-Fi Talon AD7200, primul router multi-band din lume bazat pe 802.11ad—cea mai puternică tehnologie wireless disponibilă la ora actuală. TP-LINK Talon AD7200 este ultra-rapid, asigurând viteze de până la 4,6Gbps în banda de frecvență de 60Ghz și va fi disponibil pe piață în prima jumătate a acestui an.

Bazându-se pe tehnologia wireless 802.11ad furnizată de Qualcomm Atheros, routerul multi-band TP-LINK Talon AD7200 folosește o nouă frecvență, cea de 60Ghz, dar și benzile de 2.4GHz și 5GHz, oferind viteze wireless fără precedent de până la 7Gbps.

Prin combinarea cu soluția MU-MIMO 802.11ac, routerul adaugă și un plus de acoperire. Folosind routerul TP-LINK Talon AD7200, utilizatorii pot descărca clipuri video 4K în doar câteva minute sau pot transfera o sută de poze pe orice dispozitiv de stocare în aproximativ 4 secunde, fără a-și face griji în privința interferențelor.

„Qualcomm investește constant în tehnologii inovatoare pentru a răspunde prompt cerințelor clienților și a preveni rețelele supra-încărcate. Suntem în prima linie pentru dezvoltarea celui de-al doilea val al tehnologiei MU-MIMO pentru creșterea eficienței de utilizare a benzilor de 2.4/5 GHz, iar acum aducem tehnologia 802.11ad pe piață într-o formă comercială. Toate aceste tehnologii sunt concepute pentru a îmbunătăți conexiunea și experiența utilizatorilor”, a declarat Rahul Patel, vicepreședinte senior și manager general al diviziei de conectivitate în cadrul Qualcomm Technologies, Inc.

Routerul Wi-Fi multi-band TP-LINK Talon AD7200 încorporează tehnologia MU-MIMO 11ac oferind o performanță de 2,5 ori mai bună decât tehnologia 11ac, asigurând în același timp suport pentru conexiuni multiple pentru gaming și streaming.

Totodată, routerul dispune de opt antene cu amplificatoare de mare putere pentru extinderea semnalului wireless, menținând conectate permanent toate dispozitivele. Tehnologia beamforming dinamică maximizează performanța dispozitivelor furnizând semnal puternic către acele dispozitive care au nevoie. În plus, puternicul procesor dual-core de 1,4GHz asigură conectivitate de mare viteză și semnal extins.

Router-ul este, de asemenea, compatibil, cu protocoale mai vechi cum ar fi 802.11 a/b/g/n.

Caracteristici:

  • Tehnologia routerului AD7200 multi-band furnizează viteze Wi-Fi de până la 7200Mbps în benzile de 2.4GHz (800Mbps), 5GHz (1733Mbps) și 60GHZ (4600Mbps)
  • Banda de 60GHz le permite utilizatorilor să facă stream 4K și să partajeze rapid fișiere și poze fără nicio interferență
  • Tehnologia MU-MIMO permite conectarea la Wi-Fi pentru orice dispozitiv oferind suport multi-user
  • Procesorul dual-core de 1.4GHz permite conexiuni de mare viteză fără întreruperi
  • 8 antene cu amplificatoare de mare putere alimentează semnalul Wi-Fi
  • 4 porturi Gigabit pentru conexiuni de viteză mare pe fir
  • Două porturi USB 3.0 pentru partajarea de poze, muzică și clipuri video în rețea.
  • Tehnologia beamforming pentru a trimite semnal Wi-Fi direct către dispozitive
  • Funcție de control parental pentru a limita timpul petrecut online și conținutul, ce poate fi accesat de către copii
  • Rețeaua guest le oferă vizitatorilor acces Wi-Fi separat
  • Opțiuni avansate de criptare pentru protejarea datelor
  • Aplicația TP-LINK Tether permite verificarea statusului rețelei și modificarea setărilor de pe orice dispozitiv mobil cu Android sau iOS.
  • Suportă 802.11ad și e compatibil cu protocoale mai vechi precum 802.11a/b/g/n/ac

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments