sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăȘtiințăA fost descoperit cel mai mare vulcan de pe Terra

A fost descoperit cel mai mare vulcan de pe Terra

Cercetătorii americani au descoperit recent cel mai mare vulcan care a existat vreodată pe Terra, Denumit Masivul Tamu, uriaşul se află pe fundul Oceanului Pacific, iar dimensiunile sale sunt comparabile cu cele ale lui Olympus Mons, de pe Marte, cel mai mare vulcan cunoscut din Sistemul Solar.

Potrivit popsci.com, oamenii de ştiinţă credeau anterior că Tamu este un lanţ de vulcani şi nu o singură formaţiune. Deşi rocile care îl alcătuiesc au fost identificate anterior ca fiind lavă vulcanică cristalizată, dimensiunile sale i-au determinat pe geologi să afirme că este rezultatul mai multor erupţii care au avut loc de-a lungul timpului. Din ultimele cercetări reiese însă că lava a fost produsă de aceeaşi sursă şi, mai mult, în urma unei singure erupţii vulcanice de mari proporţii.

Masivul Tamu face parte dintr-un lanţ muntos denumit Shatsky Rise, care acoperă o suprafaţă similară cu cea a statului american California (423.970 km2). Acesta s-a format în apropierea coastei estice a Japoniei de astăzi, acum aproximativ 145 de milioane de ani.

În timp ce Olympus Mons este cu mult mai înalt (are peste 25 km înălţime) decât Masivul Tamu (aproximativ 4 km înălţime), baza acestuia este mai mică decât a vulcanului de pe Terra, a cărei lăţime atinge 650 de km. Gigantul a fost denumit după Universitatea Texas A&M (Texas A&M University), unde lucrează cercetătorul William Sager, care l-a descoperit. El a fost ulterior descris în publicaţia de specialitate Nature Geoscience de cercetători din SUA, Marea Britanie şi Japonia.

FOTO: Kamil Porembiński/Flickr (creative commons)

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments