Modul în care călătorim cu avionul va fi schimbat în perioada următoare. Companiile aeriene urmează să implementeze măsuri prin care să se respecte regulile de distanțare socială. Potrivit comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean, vor fi stabilite protocoale foarte clare în acest sens.
„Măsurile vor avea la bază distanțarea socială, purtarea de măști, protejarea lucrătorilor din transporturi, separarea fluxurilor depasageri, încurajarea achiziționării de bilete electronice”, a spus Adina Vălean, la Digi24.
Operatorii aerieni caută deja soluții pentru a asigura distanțarea socială în avion, însă nu se vor aplica aceleași condiții pentru toți pasagerii.
„Dacă avem o famile formată din trei membri sau un grup mai mare care călătorește împreună spre aceeași destinație, nu e necesar să lăsăm locuri libere între ei”, a mai spus comisarul european Vălean.
Adina Vălean a mai spus că există și varianta pașapoartelor de sănătate, care, dacă va fi pusă în aplicare, ar putea ușura mult viața transportatorilor.
În ceea ce privește reluarea călătoriilor în contextul apropierii concediilor, Adina Vălean a spus că este greu de anticipat pentru că fiecare țară va stabili acest lucru în funcție de condițiile locale.
„Grecia nu cred că va primi cu orice preț orice turist. Centrul european pentru controlul bolilor recomandă ca deschiderea conectivității să se facă între țări și regiuni care au o situație epidemiologică similară. Fiecare autoritate națională va trebui să dea acest răspuns (dacă sunt pregătite să primească turiști – n.r.). Nu toate țările vor ridica restricțiile de călătorie în același timp”, a mai spus Adina Vălean.
FOTO: RyanMcGuire/Pixabay.com