joi, noiembrie 21, 2024
AcasăȘtiințăCercetătorii au reușit să „printeze” celule stem

Cercetătorii au reușit să „printeze” celule stem

Cercetătorii scoțieni au obținut pentru prima dată celule stem embrionare cu ajutorul unei imprimante bio 3D, fără a le afecta proprietățile.

Deși considerate anterior mult prea fragile pentru a fi folosite în imprimantele 3D, celulele embrionare „printate” recent de cercetătorii de la Universitatea scoțiană Heriot-Watt și laboratorul Roslin Cellab și-au păstrat capacitatea de multiplicare și de a se transforma în aproape orice alt tip de celule umane. Totul a fost posibil datorită unei noi tehnici de imprimare creată de specialiștii din Scoția.

Este vorba despre un sistem care funcționează pe baza presiunii pneumatice, controlat prin deschiderea și închiderea unei micro valve. Astfel milioane de celule sunt printate în doar câteva minute.

Deși anterior au fost imprimate celule stem umane mature, noua reușită a oamenilor de știință scoțieni are o importanță deosebită, în condițiile în care celulele stem embrionare au capacitatea de a genera o varietate mult mai largă de celule umane, decât alte tipuri de celule stem.

În ciuda succesului înregistrat de acest proiect, imprimarea 3D a organelor se află încă la zeci de ani depărtare, spun oamenii de știință. Spre deosebire de piele sau țesut muscular, obținute cu succes prin această metodă, organele de tipul ficatului sau rinichilor au nevoie de structuri vasculare complexe care să le permită să absoarbă nutrimente și să elimine substanțele nefolositoare.

FOTO: 272447/Pixabay.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments