Sony anunță un hard disk pentru cei care filmează în condiții extreme

0
1372
HDD Sony HD-SP1
HDD Sony HD-SP1

Sony își extinde gama de HDD-uri prin lansarea unui nou model high-end cu capacitate de 1TB, rezistent la șocuri. Datorită carcasei de protecție din cauciuc și a designului robust, HD-SP1 poate stoca datele în siguranță, chiar și în condiții extreme, cum ar fi filmarea unui documentar într-o pădure tropicală sau o expediție montană.

Noul hard disk extern Sony dispune de o carcasă cauciucată durabilă, rezistentă la stropire (IPX2), praf (IP5X) și căzături de până la 1,2 metri, protejând datele de daune în condiții extreme. Durabilitatea HDD-ului HD-SP1 facilitează salvarea fișierelor indiferent de mediul în care este folosit, în timp ce dimensiunile reduse permit transportarea cu ușurință a fișierelor, spun cei de la Sony.

Hard disk-ul are la dispoziție și software-ul „Backup Manager 2.0”, care dispune de o funcție hibridă de backup. Astfel, funcția de back-up automat se activează atunci când hard disk-ul este conectat, salvând proiectele importante ale utilizatorului fără ca acesta să depună un efort suplimentar. Atunci când hard disk-ul nu este conectat, software-ul compatibil cu serviciile de cloud precum Dropbox și Google Drive poate salva temporar fișierele în cloud, asigurând stocarea informațiilor în condiții de siguranță maximă.

Alte caracteristici ale software-ului includ Password Protection Manager, dedicat maximizării securității și Data Transfer Accelerator, care permite salvarea și stocarea rapidă a tuturor datelor (500MB în 7 secunde) pe hard disk-ul de 1TB.

HD-SP1 este o opțiune rapidă și sigură de stocare a informațiilor, pe fondul durabilității și a caracteristicilor de securitate, dar și a conectării prin USB de mare viteză. Noul HDD extern HD-SP1 este disponibil din luna octombrie 2015 în culoarea albastru regal, la un preț recomandat de 499 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here