Samsung ar fi prezentat imagini cu viitorul Galaxy S8

0
1811

Samsung a publicat mai multe filmulețe în care își prezintă noile display-uri de tip AMOLED pe care urmează să le folosească la viitoarele smartphone-uri și tablete.

În imagini apare și un smartphone care nu seamănă cu nimic din ceea ce a lansat Samsung până acum, iar acum se zvonește că este vorba despre viitorul Samsung Galaxy S8.

Samsung Galaxy S8 ar putea fi lansat la jumătatea lunii aprilie. Procesorul ar putea fi un Qualcomm Snapdragon 835, bateria ar putea fi de 4200 mAh, iar capacitatea stocare ar putea fi de minim 64GB.

De asemenea, potrivit informațiilor aflate pe surse, însă neconfirmate, camera foto principală ar putea avea 30 de megapixeli.

Ecranul, de tip AMOLED, ar putea avea 5,2 inci. Încă nu e clar dacă cei de la Samsung continuă să lanseze în continuare și versiunea Edge a Galaxy.

De asemenea, pe viitorul Samsung Galaxy S8 va fi și un scanner pentru amprentă. În plus, se zvonește ca viitorul S8 va fi rezistent la apă. E posibil și ca Samsung să pună pe viitoarele smartphone-uri port pentru card microSD.

Samsung speră ca prin noul Galaxy S8 să spele imaginea pe care a lăsat-o după dezastrul pe care l-a avut cu Note 7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here