Cutremurul e poate cea mai mare teamă a umanității. Dacă trăiești cu o astfel de frică și tremuri de fiecare dată când la TV se anunță cu „Breaking News” cutremure de 3 grade pe scara Richter trebuie să-ți cumperi un pat special care să te protejeze de cutremure.
E vorba de un pat, gândit de inventatorul chinez Wang Wenxi, care atunci când e cutremur se transformă într-un fel de cutie metalică de protecție. Automat, atunci când senzorul patului simte cutremurul puternic se desface și te „înghite” pur și simplu cu tot cu cearșaf, plapumă și pernă. Mai există și alte modele. Alt pat, de exemplu, are un sistem care atunci când clădirea începe să se miște serios trage o placă metalică de sus și se tranformă într-un fel de cufăr.
Patul este dotat cu un spațiu special în care sunt depozitate alimente, apă și mai multe obiecte de prim ajutor și echipamente minimale de salvare.
Cele mai puternice cutremure care au avut loc în România în ultimii 100 de ani au fost cele din 1940 și din 1977. Pe 10 noiembrie 1940, un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 grade pe scare Richter, care a început la 3:93 dimineața și a durat circa 45 de secunde, a avut efecte devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia.
Numărul victimelor a fost estimat la aproximativ 1.000 de morți și 4.000 de răniți. Însă, numărul exact nu a fost cunoscut, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului. În București au fost aproximativ 300 de morți, cei mai mulți din blocul Carlton, o structură cu 12 etaje din beton armat, considerată modernă la acea vreme. Din cei 300 de locatari doar 4 au scăpat cu viață. Cel mai afectat a fost orașul Panciu, care a fost distrus în proporție de 99%.
Cutremurul din 1977 s-a produs pe 4 martie, la ora 21:22, a ținut peste 50 de secunde și a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scare Richter. Au fost peste 1.500 de morți, dintre care aproape 1.400 numai din București, unde s-au prăbușit peste 33 de clădire și blocuri mari.
„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală.
Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile… pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul… Și atunci am zis: «Gata, cred că-i gata orașul!»”, mărturisea în presa vremii soldatul Mircea Nemigean, imediat după cutremurul din `77.
