Aerul expirat poate avea rol de „amprentă”

0
1310

„Metaboliții” reprezintă deșeurile produse de acțiunile chimice din organism, dar unicitatea lor nu a fost până acum demonstrată.

Un studiu Plos One a sugerat că metaboliții ar putea fi utili pentru depistarea și diagnosticarea unor boli, așa cum se face în prezent la testele de sânge și de urină. Pentru că testarea respirației este non-invazivă și rezultatele sunt foarte rapide, ele ar putea fi mult mai utile pentru anestezii și pentru testele antidrog.

Renato Zenobi, de la Institutul Federal Elvețian al Tehnologiei, a declarat într-un studiu că nu înțelege de ce respirația nu a fost utilizată în domeniul medical prea mult, deși în medicina tradițională chineză e folosită intens. De asemenea, acesta a spus că există câini specializați care pot mirosi cancerul cu o acuratețe deosebită.

Cercetările anterioare au arătat că bacteriile responsabile pentru infecţiile pulmonare şi chiar şi pentru apariţia cancerului la stomac pot fi găsite în respiraţie. Ceea ce a rămas de demonstrat este dacă acest conţinut metabolic al respiraţiei variază destul de la un om la altul, astfel încât să poată fi considerat ca o „amprentă” reală şi repetabilă.

Pe viitor, folosirea informaţiilor oferite de respiraţia fiecăruia ar putea ajuta la determinarea dozei necesare de anestezie, unde o doză sigură ar putea fi administrată pentru a determina toleranța pacientului, scrie BBC. În testarea anti-doping, participanţii la concursuri sportive ar putea fi testaţi chiar la linia de start.

Acum, echipa lucrează cu pneumologii pentru a detecta bolile pulmonare, ca astmul, cancerul în respirație sau sarcoidoza, o boală care poate afecta și alte organe, în afară de plămâni.

FOTO: NOOA/Flickr (creative commons)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here