Locurile în care e bine să evitați conectarea la Wi-Fi

0
1956
FOTO: terimakasih0/Pixabay.com
FOTO: terimakasih0/Pixabay.com

Informațiile personale de pe telefon, laptop sau tabletă sunt mai expuse riscului de a fi furate sau compromise atunci când vă conectați la rețele publice de Wi-Fi, potrivit specialiștilor în securitate cibernetică de la Bitdefender. Cele mai dese cazuri sunt întâlnite mai ales atunci când turiștii, în căutarea internetului gratuit, se conectează fără să țină cont de riscurile de securitate.

Din moment ce accesul la internet în roaming poate genera costuri suplimentare în factura la mobil, turiștii obișnuiesc să se conecteze frecvent la rețele Wi-Fi, pe care le consideră inofensive. Contrar așteptărilor, conectarea la o rețea de internet controlată de un răufăcător pentru navigarea pe rețele sociale sau verificarea conturilor de email poate duce la pierderea parolelor sau a datelor de pe dispozitive, spun specialiștii de la Bitdefender.

Aștia au făcut și o listă cu locurile în care mai bine evitați folosirea rețelelor de Wi-Fi.

Aeroporturi. Potrivit celor de la Bitdefender, deși aeroporturile au proceduri stricte în materie de securitate fizică, există loc pentru îmbunătățiri ale securității informatice, mai ales în cazul rețelelor de internet.

Numeroase experimente sociale făcute de experți în securitate IT demonstrează că pasagerii s-ar conecta la orice rețea care promite internet gratuit în aeroport și ar accepta integral termenii și condițiile solicitate de furnizorul serviciului. Cei mai mulți cad în capcana rețelelor denumite „Free Airport Wi-Fi” sau similar și conectează telefoane, tablete sau chiar laptopuri la rețele nesecurizate. Odată conectate, atacatorii pot colecta cu ușurință toate parolele, spun cei specialiștii de la Bitdefender.

Hoteluri. Este important să solicitați la recepție datele referitoare la rețeaua de internet: user name și parolă. Frecvent, la hotelurile care oferă internet gratuit, turiștii omit să mai ceară detalii legate de serviciile de internet și caută rețele pe cont propriu, direct de pe telefon, în speranța că nu sunt parolate. De exemplu, dacă vă cazați la hotel Central, numele rețelei hotelului poate fi „Hotel Central Wi-Fi”, în timp ce un atacator v-ar putea păcăli cu o rețea denumită „FREE Hotel Central Wi-Fi”. Semnalați recepționerilor astfel de tentative de înșelăciune.

Cafenelele. Se folosește cel mai des de turiști pentru a-și verifica conturile de pe rețelele de socializare. Multe dintre localuri oferă și acces gratuit la internet. Potrivit Bitdefender, atacatorii pot crea rețele clonă și pot intercepta traficul clienților cafenelei, ducând la instalarea de amenințări informatice sau chiar la aflarea datelor bancare ale celor care verifică situația contului.

În baruri sau restaurante e bine să evitați să folosiți servicii bancare online sau să faceți cumpărături online cât timp sunteți conectați la o rețea publică Wi-Fi. De asemenea, dacă cineva vă sustrage sau vă găsește smartphone-ul, tableta sau laptop-ul în mijloace de transport în comun, este util să puteți să blocați accesul respectivei persoane la fotografiile personale, agenda telefonică sau mesajele text. De aceea, protejați-vă telefonul mobil cu o parolă complexă. Este primul pas pentru a evita invadarea vieții private de către un străin. Vă puteți proteja telefonul mobil cu o aplicație anti-furt, care poate localiza, bloca și șterge conținutul de pe telefon.

„Dacă un hacker reușește să atragă victime către rețele de Wi-Fi pe care le controlează, el identifică rapid vulnerabilitățile de pe dispozitiv și le exploatează ca să intercepteze traficul de date, inclusiv datele bancare când se fac plăți online. În lipsa unei soluții de securitate actualizate, victima nu descoperă interceptarea traficului decât după ce pagubele se produc”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică al Bitdefender.

Folosirea datelor mobile reprezintă o variantă sigură pentru navigarea pe internet. În ultima vreme, operatorii telecom includ în ofertele lor trafic de internet care poate fi folosit chiar și în afara țării. Cei care aleg totuși să folosească rețele Wi-Fi pot instala un VPN în paralel cu soluția de securitate pentru a reduce la maximum eventuale pagube și neplăceri.

Dacă este absolut necesar să faceți o tranzacție online, recomandarea este să folosiți o soluție de plăți online. Pentru laptopuri, de exemplu, există Bitdenfender Safepay. De asemenea, verificați dacă link-ul paginii pe care o accesați începe cu „https://” și dacă apare desenul unui lacăt în câmpul unde tastați link-ul, ceea ce indică faptul că accesul este securizat. Pentru gadgeturile mobil este recomandată instalarea unei soluții de tip VPN ce are ca scop criptarea traficului și face dificilă interceptarea acestuia de către atacatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here