Forme de viață în cel mai adânc loc de pe Pământ

0
1737
FOTO: AJS1/Pixabay.com
FOTO: AJS1/Pixabay.com

Oamenii de știință au descoperit microbi în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, cel mai adânc loc de pe Pământ cunoscut până acum, relatează AFP.

Groapa Marianelor, un „șanț” uriaș care se întinde de-a lungul a 2.550 de kilometri pe fundul Oceanului Pacific, atinge în punctul „Challenger Deep” o adâncime de 11.000 de metri.

Din cauza adâncimii foarte mari, lumina nu ajunge aici, iar temperaturile sunt foarte scăzute. Însă, în ciuda condițiilor inospitaliere, echipa condusă de Ronnie Glud de la Universitatea Danemarca de Sud din Odense a descoperit că Groapa Marianelor era, de fapt, foarte bogată în materie organică.

„Am descoperit o lume dominată de microbi care s-au adaptat pentru a funcționa eficient în condiții extrem de inospitaliere pentru organismele mai dezvoltate”, a declarat Ronnie Glud.

Cu ajutorul unui robot submarin special conceput, cercetătorii au analizat nivelul consumului de oxigen de pe fundul oceanului. Ei au descoperit că acesta era de două ori mai mare în „Challenger Deep” decât într-un punct învecinat, cu o adâncime mult mai mică (6.000 de metri), ceea ce sugera prezența unor microbi mult mai activi în zona mai adâncă, potrivit LiveScience.

De asemenea, sedimentele prelevate din „Challenger Deep” aveau un nivel mai ridicat de microbi decât cele luate de la 6.000 de metri adâncime.

James Cameron, primul om care a coborât singur în Groapa Marianelor

Cercetătorii sunt de părere că Groapa Marianelor acționează ca un fel de capcană naturală pentru sedimentele care cad acolo. „Acționează ca o capcană deoarece este o gaură mare. Dacă ai o gaură în grădină, ea pur și simplu se umple deoarece lucrurile care trec pe deasupra tind să cadă în ea. Același lucru este valabil pentru fundul oceanului”, a declarat Glud pentru OurAmazingPlanet.

Totodată, Groapa se află într-o zonă de subducție (locul unde o placă tectonică alunecă sub o alta). Din acest motiv, zona este foarte „instabilă”, iar seismele sunt frecvente. Uneori, cutremurele declanșează alunecări de pământ care pot transporta materie organică în groapă, a mai arătat Glud.

Cercetarea echipei conduse de Ronnie Glud a apărut în revista „Nature Geoscience”. James Cameron, regizorul filmului „Titanic”, a devenit anul trecut primul om care a explorat singur, timp de mai multe ore, Groapa Marianelor. El a descris locul drept unul „selenar și deșertic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here